Presa din Argentina a reacționat extrem de dur la adresa celor de la PSG, după suspendarea de două săptămâni primită de Lionel Messi din partea clubului parizian, pentru că a plecat fără să anunțe în Arabia Saudită, acolo unde trebuie să pună umărul la promovarea turistică a acestei țări, în baza unei colaborări semnate anterior în acest sens.
Este mai mult decât clar pentru toată lumea că Messi se va despărți cu scandal de PSG. Se știa deja în linii mari, de câteva săptămâni bune, că starul argentinian nu va mai continua și din sezonul viitor pe Parc des Princes. El nu și-a prelungit înțelegerea care expiră la finalul acestui sezon și se știa deja de ceva timp că nici nu va face acest lucru.
Acum însă, totul este practic și confirmat oficial. Messi a fost suspendat de clubul din capitala Franței pentru două săptămâni după ce luni a plecat în Arabia Saudită, fără acordul clubului, în condițiile în care ar fi trebui să se prezinte la antrenament în acea zi.
Toată lumea vorbește despre faptul că relația dintre fotbalist și club s-a rupt iremediabil și că sud-americanul nu va mai fi folosit de antrenorul Christophe Galtier nici după ce va expira acea suspendare. Practic, sunt șanse foarte mari ca meciul pierdut de PSG duminică seară cu Lorient, 1-3 pe teren propriu, să fi fost ultimul jucat de Messi pentru echipa de pe Parc des Princes. Asta rămâne însă de văzut.
Cert este că s-a generat un scandal uriaș între Leo și oficialii lui PSG, scandal care a fost alimentat și de unii dintre fanii liderului din Ligue 1, care în cursul zilei de miercuri au ieșit pe străzile din Paris pentru a protesta față de ultimele evenimente petrecute la club. În acest demers, ei l-au jignit în termeni foarte duri pe Messi și i-au cerut acestuia să plece de la echipă, pe un ton mai mult decât violent.
La scurt timp după acest episod, presa din Argentina a simțit nevoia să sară în ajutorul lui Messi, căpitanul naționalei „pumelor”. Jurnaliștii din această țară au catalogat suspendarea primită de Leo drept o „capcană premeditată”, întrucât acestuia i s-ar fi transmis, susțin ei, neoficial, că poate pleca în Arabia Saudită, pentru ca apoi, după ce el se urcase deja în avion, să fie anunțat că nu a avut de fapt acordul pentru a face acest lucru.
Cei de la TyC Sports le-au transmis celor de la PSG că nu au meritat să aibă în echipă un fotbalist de talia lui Lionel Messi. De asemenea, nici fanii parizieni nu au fost menajați de jurnaliștii argentinieni.
Sancțiunea primită de Messi pentru călatoria în Arabia a fost premeditată. A fost o capcană să i se spună neoficial că poate pleca și, în mijlocul zborului, să-l cheme la antrenament. E un fel de malpraxis. PSG poate că va câștiga într-o zi Champions League. Dacă insiști atât de mult cu ceva, mai devreme sau mai târziu, îl vei obține. Ceea ce nu poate face niciodată este să scoată un mare fotbalist, așa cum este și va fi Lionel Andres Messi pentru tot restul vieții. Rămâneți cu mizeria voastră! Nu ați meritat niciodată ce e mai bun! Ceea ce acei fani egoiști și violenți nu se așteptau a fost ca al nostru căpitan să dea dovadă de curajul de a nu merge niciodată să le ofere vreun semn de afecțiune după ce l-au fluierat constant. Să stai 10 luni antrenându-te și jucând pentru a fi campion și să fii jignit în așa fel de un grup de idioți, nu este normal. Messi are curajul care lor le lipsește cel mai mult. Nu mai tolerăm nicio lipsă de respect pentru cineva care nu s-a ocupat de altceva decât să facă din respect un stil de viață, așa cum a făcut Messi”, a notat sursa citată anterior.
Sancțiunea primită de Messi pentru călatoria în Arabia a fost premeditată. A fost o capcană să i se spună neoficial că poate pleca și, în mijlocul zborului, să-l cheme la antrenament. E un fel de malpraxis.
PSG poate că va câștiga într-o zi Champions League. Dacă insiști atât de mult cu ceva, mai devreme sau mai târziu, îl vei obține. Ceea ce nu poate face niciodată este să scoată un mare fotbalist, așa cum este și va fi Lionel Andres Messi pentru tot restul vieții. Rămâneți cu mizeria voastră! Nu ați meritat niciodată ce e mai bun!
Ceea ce acei fani egoiști și violenți nu se așteptau a fost ca al nostru căpitan să dea dovadă de curajul de a nu merge niciodată să le ofere vreun semn de afecțiune după ce l-au fluierat constant.
Să stai 10 luni antrenându-te și jucând pentru a fi campion și să fii jignit în așa fel de un grup de idioți, nu este normal. Messi are curajul care lor le lipsește cel mai mult.
Nu mai tolerăm nicio lipsă de respect pentru cineva care nu s-a ocupat de altceva decât să facă din respect un stil de viață, așa cum a făcut Messi”, a notat sursa citată anterior.
De asemenea, jurnalistul Cristobal Soria, de la o altă publicație importantă din Argentina, Ole, a emis un punct de vedere, chiar și mai acid, la adresa celor de la PSG, după ultimele evenimente petrecute în capitala Franței.
O jumătate din Leo este mult mai importantă decât istoria lui PSG, care nici nu știu cât e de veche. Cum sancționezi respectul? Ce naiba credeați? Ei trebuie să-i fie recunoscători lui Leo toată viața că Messi a îmbrăcat tricoul lui PSG și sigla clubului. Iar acum îl răsplătiți cu asta? Ce nebunie!”, a spus Soria.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER